Lime House School

Lime House este o școală mixtă de tip boarding, fondată în 1899. În 1946, campusul s-a mutat la Dalston, Carlisle în Cumbria, Nord-Vestul Angliei. Lacurile și restul atracțiilor naturale din zona, dispune această regiune pe harta destinațiilor populare pentru vacanțe și excursii. Întregi generații de artiști, scriitori și muzicieni și-au găsit inspirație pe aceste meleaguri. La Carlisle pot fi vizitate ruinele bastionului construit de Împăratul Roman Hadrian în secolul al II-lea.

Atmosfera școlii este una familială și caldă, propice dezvoltării armonioase a copiilor și cultivării intereselor și talentelor acestora. Lime House nu se numără printre școlile selective, dar are capacitatea de a asigura condițiile necesare descoperirii și maximizării potențialului fiecărui copil astfel încât să obțină rezultate academice bune. Eforturile școlii sunt concentrate pe formarea unor abilități și capacități esențiale elevilor, precum gândirea analitică și motivația, cultivând, în același timp, plăcerea pentru studiu.

Pe parcursul primului an de A-Level, elevii au posibilitatea să participe în cadrul EES (Engineering Education Scheme), program finanțat de companiile locale.

 

 



Burse

Școala oferă un număr limitat de burse academice, artistice (arte, teatru, muzică), pentru rezultate excelente in domeniul sportiv.

Procedurile de aplicație variază în funcție de tipul bursei la care aspiră fiecare candidat, iar mai multe informatii despre burse puteti primi la World Education Fair sau in birourile noastre.





Sistemul de învățământ: GCSE, IGCSE, A-Levels
Web adresa: www.liceestrainatate.ro/i/ro/lime-house-school